Miercuri, 24 aprilie 2013, a avut loc prima întâlnire « O zi cu primarul » din noul sezon, la care au participat d-na Daria Crișan, d-na Antonela Smocov și d-na Daniela Ionescu. În cursul dimineții dl.primar Gheorghe Falcă și invitatele sale au vizitat Ștrandul Neptun și au văzut stadiul pregătirilor pentru noul sezon estival, și au verificat lucrările de curățenie de primăvară în Micălaca zona Miorița. A urmat deplasarea pe șantierul de reabilitare a pasajului rutier Grădiște și în zona Gării CFR, unde se desfășoară lucrările în cadrul proiectului de modenizare a tronsonului feroviar Curtici-Simeria. Participanții la « O zi cu primarul » s-au interesat de lucrările care se realizează, de modul de finanțare și de proiectul de modernizare a Gării. După vizita pe teren, programul a continuat în Primărie, unde invitații au participat la activitățile de pe agenda de lucru a primarului, inclusiv la o conferința de presă unde au avut ocazia să-și exprime impresiile despre ziua petrecută alături de edilul-șef . (anexăm și fotografii )
În această după-amiază de la ora 17 :30 va avea loc prima întâlnire din noul program « O zi cu primarul la sport », la care s-a inscris un grup de elevi de la școala gimnazială « Aron Cotruș » împreună cu profesori și părinți. Participanții vor avea ocazia de a cunoaște activitatea clubului AS Baschet Club Vest și vor participa la un antrenament de baschet.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Meteorologii anunţă o săptămână cu vreme bună şi temperaturi maxime cuprinse între 23 şi 30 de grade Celsius | 24 sept. 2023
-
„Dragoste fără cuvinte”, film românesc cu şi despre persoane cu deficienţe de auz | 24 sept. 2023
-
46 de lucrări de artă semnate de Pablo Picasso, expuse la Muzeul de Artă Recentă din Bucureşti | 24 sept. 2023
-
WGA strike: Writers Guild and Hollywood studios in ‘final phase’ of negotiations – CNN | 24 sept. 2023
-
Nic Kerdiles death in Nashville: NHL, Savannah Chrisley mourn – Tennessean | 24 sept. 2023
-
5 reasons I’m upgrading to an iPhone 15 Pro Max from an iPhone 14 Pro – XDA Developers | 24 sept. 2023