În vecinătatea Parcului Europa, din zona splaiului Praporgescu, un proiect al Asociaţiei „Down Art” a ajuns la final. Concretizarea a fosat marcată de inaugurarea unui loc de joacă special, destinat copiilor cu dizabilităţi. Iniţiatorul şi managerul proiectului, Andreea Matiuţ, s-a bucurat de susţinere din partea Claudiei Boghicevici, deputat PDL al Colegiului 2 Arad.
„Dincolo de faptul că sectorul social este domeniul meu de activitate, implicarea mea în susţinerea proiectului a fost motivată şi de nevoia reală a acestor copii de a avea un spaţiu adecvat lor. Managerul proiectului este mama unui copil cu nevoi speciale care cunoaşte îndeaproape ce paşi ar trebui făcuţi în sensul de a oferi copiilor aflaţi în astfel de situaţii locuri pentru o copilarie adaptată situaţiilor particulare cu care se confruntă. Acest loc de joacă în aer liber poate fi folosit şi ca spaţiu pentru terapia prin joc şi iată că aici se poate îmbina partea recreativă cu cea terapeutică”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici.
Parcul este dotat cu şase echipamente speciale de joacă, unul destinat în exclusivitate copiilor aflaţi în fotoliu rulant. Celelalte pot fi folosite de copii cu şi fără dizabilităţi locomotorii.
Parcul a adus zâmbet şi bucurie pentru 20 de copii de la RCE şi Ghiocelul care au testat toboganele, leagănele şi caruselele din spaţiul de joacă.
Sursa: www.newsar.ro
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
2024 NFL Draft live updates: Bears select Caleb Williams with the No. 1 pick – Yahoo s | 26 apr. 2024
-
Boeing and NASA decide to move forward with historic crewed launch of new spacecraft – CNN | 26 apr. 2024
-
Texas Gov criticized for employing state troopers against protesters – The Washington Post | 26 apr. 2024
-
Jayden Daniels to Commanders with No. 2 pick in NFL draft – ESPN | 26 apr. 2024
-
Microsoft earnings: Stock charges higher on strong Azure growth – MarketWatch | 26 apr. 2024
-
Net neutrality restored as FCC votes to regulate internet providers – The Associated Press | 26 apr. 2024