Economia Japoniei a scăzut cu 0,9% în primul trimestru faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, aproape dublu faţă de declinul anticipat de economişti, şi a intrat în recesiune, în urma cutremurului, valului tsunami şi crizei nucleare care au lovit ţara în luna martie.
Impactul triplu cauzat de dezastrele naturale şi scurgerile de radiaţii de la o centrală nucleară sever afectată de tsunami a influenţat sever cheltuielile din sectorul privat şi a rupt lanţurile comerciale.
Banca Japoniei anticipează că economia va reveni pe creştere în a doua parte a anului, dar unii economişti susţin că cifrele surprinzător de negative din primul trimestru indică riscul ca ritmul relansării să fie mai lent decât se anticipează.
Industria şi producătorii iau măsuri pentru normalizarea activităţii comerciale, însă temerile privind lipsa curentului electric pe timpul verii şi criza nucleară prelungită de la Fukushima reprezintă de asemenea riscuri importante pentru economie.
Economiştii anticipează că banca centrală va menţine stabilă politica monetară după şedinţa de două zile a Consiliului, care se va încheia vineri. În plus, instituţia s-ar putea arăta pregătită să relaxeze şi mai mult condiţiile de credit dacă impactul dezastrelor din martie se prelungeşte mai mult decât s-a anticipat.
Scăderea trimestrială de 0,9% a economiei nipone este de aproape două ori mai abruptă faţă de media estmiărilor analiştilor, de -0,5% din PIB, şi se traduce într-un declin de 3,7% raportat la primele trei luni ale anului trecut. Guvernul anticipa o corecţie anualizată de numai 2%.
Economia Japoniei a scăzut cu 0,8% în ultimele trei luni ale anului trecut faţă de trimestrul al treilea, iar două trimestre consecutive de corecţie faţă de cel anterior marchează intrarea în recesiune.
Analiştii anticipează o nouă scădere în trimestrul al doilea al acestui an, deoarece problemele cauzate de catastrofa din martie continuă să afecteze producţia şi exporturile.
Sursa: Mediafax
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Trial About to Begin for Billionaire Trader Accused of ‘Pump and Brag Scheme’ – The New York Times | 08 mai 2024
-
Ukraine orders nationwide electricity rationing after Russian airstrikes – The Washington Post | 08 mai 2024
-
iPod Nano Makes Rare Appearance in Apple Ad for Thinner iPad Pro – MacRumors | 08 mai 2024
-
Kim Kardashian Opts for Cooler Color Palette With Gray Long-sleeve Dress for OMR Festival in Hamburg – Yahoo Entertainment | 08 mai 2024
-
Netanyahu weighs risks of Rafah assault as hostage dilemma divides Israelis – Reuters | 08 mai 2024
-
Watch Live: 3 public school district leaders face questions from Congress on antisemitism school policies – CBS News | 08 mai 2024