Reprezentanţii celor două CET-uri (Lignit şi Hidrocarburi) spun că cel mai probabil agentul termic va fi furnizat până în jurul datei de 15 aprilie, însă totul depinde de temperaturile de afară. Anul trecut, arădenii au avut căldură în calorifere până în data de 20 aprilie, când temperaturile au început să crească. Întreruperea furnizării agentului termic se face conform unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului. Pentru ca aceasta să fie întreruptă trebuie să fie trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior să depăşască +10 grade Celsius, între orele 18.00-6.00, dar nu mai înainte de 15 aprilie.
Iarna aceasta arădenii au avut de plătit în unele luni, cum ar fi decembrie şi ianuarie, dublu faţă de anul trecut. Pentru a trece cu bine peste iarnă şi a nu rămâne restanţieri oamenii şi-au făcut rate la bancă, au scos CAR-uri şi şi-au achitat întreţinerea.
Conducerea CET-ului spune că nu cu contribuabilii sunt probleme, ci cu unii administratori, care au „uitat” să predea banii încasaţi de la populaţie. Directorul CET-ului pe Hidrocarburi, Alexandru Marconescu spune că numărul acestora nu este deloc mic şi că au început să fie luate măsuri împotriva lor.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
March Madness: Follow Selection Sunday live as conference tournaments wrap up – Yahoo s | 17 mart. 2024
-
Iceland violent volcanic flare-up triggers state of emergency – BBC.com | 17 mart. 2024
-
Ukraine launches far-ranging drone attacks on the final day of Russia’s presidential vote – The Associated Press | 17 mart. 2024
-
PS5 Pro could blow away Xbox on GTA 6 performance – Tom’s Guide | 17 mart. 2024
-
Haiti healthcare system on verge of collapse as gang warfare rages on – The Guardian | 17 mart. 2024
-
Netanyahu tells CNN Schumer’s call for Israel election was ‘totally inappropriate’ – CNN | 17 mart. 2024