Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se confruntă cu un mare deficit de medici de specialitate. Cu toate că s-au organizat mai multe concursuri, aproape jumătate dintre posturi disponibile au rămas neocupate. Deşi Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost recent renovată şi este una dintre cele mai moderne din toată ţara, la concursurile organizate de conducerea spitalului vin foarte puţini candidaţi. Au fost situaţii când pentru 10 posturi s-au prezentat doar doi candidaţi. Aşa s-a ajuns ca Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul celui mai mare spital din Arad să aibă doar jumătate dintre medicii necesari. Directorul spitalului clinic judeţean Arad, dr. Mirandolina Prişcă, spune că „din normativul de 22 de medici, noi avem doar 12 medici. De două ori am scos posturile la concurs. Chiar şi acum sunt documentele depuse la Ministerul Sănătăţii pentru 10 posturi scoase la concurs. Sperăm ca cel puţin o parte să se ocupe. Cred că, în primul rând, nu sunt destui specialişti în medicina de urgenţă pentru că este o specialitate nouă, şi un alt element ar fi munca foarte grea care se depune la această unitate de primire urgenţe“. În plus, salariile sunt departe de a fi motivante pentru medicii din această specialitate care preferă să lucreze în străinătate. Conducerea spitalului speră ca vehiculata creştere salarială pentru medicii de la urgenţă să ducă la acoperirea deficitului existent. În tot judeţul ar mai fi nevoie de 114 medici şi de 1200 de cadre medii, în special asistente medicale. Situaţia apare după ce medicii prefere să lucreze la cabinele private sau în străinătate.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Avertizare hidrologică de posibile inundații și creșteri de debite în bazinele râurilor Someș, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega, Timiș, Jiu, Olt și Argeș | 09 aug. 2022
-
A murit Olivia Newton-John. Actrița și cântăreața care a devenit celebră cu filmul „Grease” avea 73 de ani | 09 aug. 2022
-
Mugur Isărescu, despre inflație și deficitul comercial al României: „Vedem o temperare a consumului. Băncile au sărit calul cu ROBOR-ul” | 09 aug. 2022
-
Banii pentru irigații au fost scoși din PNRR. România a cerut iniţial, 6,5 miliarde de euro | 09 aug. 2022
-
ANAF a găsit zeci de milioane de lei, bani nedeclarați. Analist financiar: Suntem pe ultimul loc în Europa la decalajul între cât ar trebui să colectăm TVA și cât colectăm de fapt | 09 aug. 2022
-
Simona Halep este în turul doi la Toronto, după un debut excelent contra croatei Donna Vekic | 09 aug. 2022