Un tânăr din judeţul Arad a murit, iar alţi doi sunt daţi dispăruţi după ce autoturismul în care se aflau a căzut în râul Mureş, în noaptea de miercuri spre joi, un al patrulea pasager reuşind să se salveze.
Accidentul a avut loc la marginea localităţii arădene Pecica, iar în autoturism se aflau patru tineri care se plimbau pe malul râului Mureş, pe un câmp.
Conform relatărilor supravieţuitorului, care are 22 de ani, la volan se afla, iniţial, proprietarul autoturismului, însă acesta l-a lăsat să conducă şi pe un prieten care nu avea permis.
Autoturismul mergea pe câmp, pe malul râului, în timp ce tânărul de la volan ar fi accelerat, iar vehiculul a plonjat în apele Mureşului.
Tânărul de 22 de ani a reuşit să deschidă o uşă a maşinii în apă şi să înoate până la mal, în timp ce prietenii săi au rămas blocaţi în autoturism.
Poliţiştii şi pompierii sosiţi la locul accidentului, după ce supravieţuitorul a sunat la 112, au găsit un singur cadavru când au scos autoturismul din apă cu ajutorul unei macarale.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, intervenţia a fost extrem de dificilă deoarece malul este abrupt în acel loc, fiind nevoie de un scafandru pentru a agăţa maşina de o roată astfel încât să poată fi scoasă la suprafaţă.
„Un pasager a ieşit din maşină, a înotat, iar ceilalţi trei au rămas blocaţi în interiorul vehiculului. Fiind scoasă maşina din apă, a fost găsit un singur cadavru, celelalte două fiind probabil luate de ape”, a declarat comisarul şef Ioan Hajda de la Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.
Poliţiştii continuă cercetările privind împrejurările în care a avut loc accidentul, în timp ce pompierii caută în apele râului trupurile celorlalţi doi pasageri.
Sursa: www.mediafax.ro
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
UCLA: Police remove barricades at a pro-Palestinian demonstrators’ encampment – The Associated Press | 02 mai 2024
-
The Latest | Hamas will send a delegation to Cairo to continue cease-fire talks – The Associated Press | 02 mai 2024
-
Science shows how a surge of anger could raise heart attack risk – Yahoo! Voices | 02 mai 2024
-
Peloton to lay off 400 employees as CEO Barry McCarthy departs – TechCrunch | 02 mai 2024
-
Trump says he will only accept 2024 election results ‘if everything’s honest’ – CNN | 02 mai 2024
-
Groundbreaking American guitarist Duane Eddy dies age 86 – CNN | 02 mai 2024