NEW YORK / 08:29, 17.10.2008 Cei doi candidaţi la preşedinţia americană, Barack Obama şi John McCain, s-au bucurat împreună joi seara la New York de un moment de relaxare, schimbând câteva glume cu prilejul discursurilor rostite la un dineu de caritate. John McCain l-a criticat anterior pe adversarul său în cadrul ultimei dezbateri prezidenţiale la Universitatea Hofstra. „În această dimineaţă i-am demis pe toţi consilierii mei. Toate posturile lor sunt ocupate în prezent de un bărbat numit Joe instalatorul”, şi-a început el discursul. GALERIE FOTO El a precizat de asemenea că, „în calitate de prieten, Barack l-a numit «acesta»”. „El are şi un nume pentru mine, George Bush„, a adăugat el în faţa unei mulţimi adunate într-o sală din hotelul Waldorf Astoria, din New York. Redevenind mai serios în a doua parte a discursului său, McCain a declarat că „nu îşi pierde încrederea în capacitatea de judecată a americanilor” adăugând că admiră curajul şi hotărârea adversarului său. La rândul său, Obama a folosit acelaşi ton evocând comentariile potrivit cărora „dacă se vorbeşete în continuare despre economie, McCain va pierde (…) Aşa că în această seară aş vrea să vorbesc despre economie”, a precizat el râzând. Barack Obama, care a amintit că numele îi vine de la tatăl său kenyan, a glumit şi pe tema celui de-al doilea prenume al său. „Cred că al doilea prenume al meu vine de la cineva care cu siguranţă nu a ştiut că voi candida la preşedinţie„, a precizat el. „A existat un moment din viaţa mea când am stat printre persoane rău intenţionate (…) Am fost membru al Senatului Statelor Unite. Dar îmi convine John, sunt sigur că te-am văzut la una dintre reuniunile noastre”, a continuat Obama. Pe un ton mai serios, Obama şi-a exprimat respectul faţă de McCain, care a servit ţara cu „onoare şi distincţie”. Cei doi candidaţi au participat la dineul anual de caritate Alfred E Smith.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Apple to report Q2 earnings amid iPhone slowdown, China troubles – Yahoo Finance | 02 mai 2024
-
What to know as China attempts to be 1st country to return samples from far side of the moon – ABC News | 02 mai 2024
-
Has the DeSantis comeback already begun? – POLITICO – POLITICO | 02 mai 2024
-
College protests updates: Hundreds arrested at campuses across U.S. – Axios | 02 mai 2024
-
NBA playoffs: Luka Dončić leads Mavericks in blowout win over Clippers to take 3-2 series lead – Yahoo s | 02 mai 2024
-
US maternal mortality rates fell in 2022 after 3 years of increases: CDC – ABC News | 02 mai 2024