Miercuri după-amiază, comisarii Gărzii Financiare Arad au procedat la efectuarea simultană a inventarierii mărfurilor, respectiv bijuterii din metale preţioase, deţinute de o societate din Arad, în cele două puncte de lucru ale sale. „Am constatat, în urma inventarierii, că societatea verificată deţine faptic în gestiunile celor două puncte de lucru un stoc din obiecte din aur care trebuie să coincidă cu totalul aprovizionărilor efectuate de societate de la înfiinţare şi până la data inventarierii stocului faptic, diminuată cu ieşirile prin vânzări către populaţie. S-a constatat că faţă de stocul scriptic exista în plus, fără acte justificative, cantitatea de 159,31 grame obiecte din aur“, ne-a declarat Anton Pop, directorul coordonator al Gărzii Financiare Arad. Faptele constatate constituie contravenţie şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 159,31 grame bijuterii din aur, în valoare de 14.000 lei. De asemenea, din cauza existenţei unor suspiciuni cu privire la provenienţa legală a întregii cantităţi de aur deţinută de către societatea arădeană, până la terminarea verificărilor efectuate de către comisari s-a întocmit o notă de constatare prin care s-a procedat la confiscarea întregii cantităţi de aur, de 3500 grame.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Kendrick Lamar escalates Drake feud on the scathing diss track, Euphoria – BBC.com | 01 mai 2024
-
Biden administration moves to reclassify marijuana as less dangerous – Axios | 01 mai 2024
-
Bird Flu in Raw Cow Milk Has Killed Farm Cats in a Concerning First – ScienceAlert | 01 mai 2024
-
Ryan Gosling Jokes ‘Fall Guy’ Is “Just a Giant Campaign to Get Stunts an Oscar” at Action-Packed Premiere – Hollywood Reporter | 01 mai 2024
-
Google Photos is adding a new feature to enhance your videos with a single button – Android Authority | 01 mai 2024
-
Nation’s top transfer guard Johnell Davis commits to Calipari and Arkansas basketball – WholeHogs | 01 mai 2024