La Arad, filialele partidelor strâng rândurile pentru susţinerea contracandidaţilor actualului primar, Gheorghe Falcă (PD-L), finul preşedintelui Traian Băsescu. Conducerile judeţene PNL şi PNŢCD au semnat, miercuri, un protocol de colaborare, care „consfinţeşte alianţa locală ce are drept scop coagularea electoratului de dreapta şi câştigarea funcţiei de primar al Aradului şi a celei de preşedinte al Consiliului Judeţean“, a declarat preşedintele PNL Arad, Cristian Stragea. PNL şi PNŢCD vor avea liste comune şi vor susţine la primărie pe actualul viceprimar Tiberiu Dekany, iar la consiliului judeţean pe fostul prefect şi consilier la cancelaria primului ministru, Cristian Stragea. „Acest protocol pe care a fost încheiat între PNL şi PNŢCD la nivel local înseamnă, în primul rând, o mobilizare comună a echipelor de campanie la alegeri. Protocolul semnat nu este o alianţă politică. Intenţia mea este să ne adresăm electoratului de dreapta din municipiul şi judeţul Arad, pentru că administraţia PD a fost de-a lungul timpului când socialistă, când social-democrată când populară, după cum a bătut vântul clientelei politice“, a declarat Cristian Stragea, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Arad. Şi candidatul susţinut de PC, Dorel Popa, are susţinerea încă a unui alt partid, PIN.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Apple to report Q2 earnings amid iPhone slowdown, China troubles – Yahoo Finance | 02 mai 2024
-
What to know as China attempts to be 1st country to return samples from far side of the moon – ABC News | 02 mai 2024
-
Has the DeSantis comeback already begun? – POLITICO – POLITICO | 02 mai 2024
-
College protests updates: Hundreds arrested at campuses across U.S. – Axios | 02 mai 2024
-
NBA playoffs: Luka Dončić leads Mavericks in blowout win over Clippers to take 3-2 series lead – Yahoo s | 02 mai 2024
-
US maternal mortality rates fell in 2022 after 3 years of increases: CDC – ABC News | 02 mai 2024