Automobili Lamborghini, fabricant de maşini de lux cu producţie restrânsă, a anunţat că primele rezultate privind vânzările din 2008 sunt mult mai bune decât a fost planificat. Deşi este afectat de criza economică mondială, constructorul italian nu va renunţa la strategiile pe termen lung deoarece consideră că se află într-o „poziţie strategică favorabilă” dată de identitatea sa de brand de lux cu tradiţie. Cu cea mai atrăgătoare paletă de produse din istoria de 45 de ani a companiei, cu cel puţin o premieră lansată în fiecare an şi cu o extindere continuă a reţelei de distribuitori pe pieţe noi cu un potenţial ridicat, Automobili Lamborghini a obţinut performanţe record la capitole precum cifra de afaceri, profitul şi volumul de producţie în ultimii patru ani, alături de o rar întâlnită marjă de profit de peste zece procente.
Dezvoltarea companiei marchează unul dintre cele mai complexe programe de redresare din industria automobilă şi cea de lux. Măsurile luate de companie au vizat păstrarea tuturor locurilor de muncă, chiar dacă programul de lucru este mai lejer iar vacanţele au fost prelungite cu câteva zile. Oficialii au declarat că orele din program rămase libere vor fi alocate proiectelor de instruire şi calificare. Flexibilizarea producţiei respectă una din caracteristicile principale ale mărcii: exclusivitatea, dar are şi rolul de a face mai atractive produsele care ies din fabrică.
Compania nu va tăia din bugetul alocat investiţiilor şi extinderii reţelei de distribuitori. Strategia este de a prezenta cel puţin un model nou în fiecare an astfel încât compania să devină cel mai profitabil producător de automobile sport de lux. Cele mai noi produse ale constructorului de lux sunt coupe-ul Lamborghini Gallardo LP 560-4, lansat pe piaţă în vara lui 2008, şi Lamborghini Gallardo Spyder LP 560-4, prezentat în noiembrie 2008 şi care urmează a fi lansat oficial în primăvara lui 2009. Anul acesta, Lamborghini va intra oficial şi pe piaţa autohtonă prin Porsche Romania.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Patriots draft Joe Milton III, who joins QB room with Drake Maye – ESPN | 28 apr. 2024
-
2024 NFL Draft order, tracker: Full list of 257 picks across 7 rounds, plus every selection for all 32 teams – CBS s | 28 apr. 2024
-
Celebrities and Journalists Mix at Parties for White House Correspondents Dinner – The New York Times | 28 apr. 2024
-
Taylor Swift parties with Travis Kelce, Mahomes couple in Vegas as she feels ‘sad’ about going back on tour: reports – Page Six | 28 apr. 2024
-
NFL Draft: Spencer Rattler’s long wait ends, as Saints draft him in the 5th round – Yahoo s | 28 apr. 2024
-
Escape from Tarkov u-turns on decision to lock „exclusive” PvE mode to a special edition following blacklash – Eurogamer.net | 28 apr. 2024