În deschiderea ședinței de Consiliu Local Municipal, de astazi, 28 iunie 2013, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a ţinut să felicite structurile statului care acţionează pe linia luptei antidrog. În opinia edilului şef, destructurarea, în urmă cu câteva zile a unei reţele de traficanţi de droguri sintetice, arată clar că Aradul a trecut din zona de consum de droguri, pe harta zonelor în care se produc droguri. În aceste condiţii, municipalitatea are şi ea obligaţia de a se alătura organelor statului cărora le revin sarcini legate de stoparea acestui fenomen îngrijorător, cum sunt producerea, traficul şi consumul de droguri.
‘’ Noi am realizat cu fonduri europene prin programul HURO proiectul Hotspots şi vom avea imagini pe 30 de camere web din oraș, înregistrările se vor stoca pentru 6 luni și se vor transmite și poliției. Mai ales ca serviciile specializate ne-au solicitat demult o legislație pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri. Pentru că nu avem reglementări cu privire la cluburi și alte localuri, cu acces, cu camerele de luat vederi, avem obligația să facem ceva în acest sens, iar prin camerele web din proiectul Hotspots putem începe pregătirea acestei legislații locale’’, a declarat Gheorghe Falcă.
De asemenea, primarul a mai adăugat ca luni, comisia de ordine publică a municipiului Arad se va întruni pentru a elabora câteva propuneri de reglementări şi se are în vedere şi extinderea sistemelor de camere video in municipiul Arad.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
SpaceX launches 23 Starlink satellites on Falcon 9 flight from Cape Canaveral – Spaceflight Now – Spaceflight Now | 29 apr. 2024
-
Nicole Kidman and Keith Urban’s daughters make first red carpet appearance with parents – Fox News | 29 apr. 2024
-
The sun is super active right now. Here’s how it can affect electronics on Earth – PBS NewsHour | 29 apr. 2024
-
Texans WR Tank Dell sustains ‘minor injury’ in mass shooting, was reportedly 1 of 10 shot at Florida nightclub – Yahoo s | 29 apr. 2024
-
Legislation that could ban TikTok is now law. Here’s what happens next – CNN | 29 apr. 2024
-
World Central Kitchen will resume aid work in Gaza on Monday – The Washington Post | 29 apr. 2024