Sever Bocu – un luptător model pentru o cauză: România Mare

Nov 25th, 2019 | Autor | Categorie: Actualitate, Cultural

sever bocu

Dan Demșea
Ar fi trebuit să trăiască 100 de ani să vadă câte s-au întâmplat după moartea sa tragică. Și-ar fi văzut casa devenită Muzeu, conform donației întreprinsă de soția sa, Marilina, sora marelui actor Ion Manolescu. Colecția soților Sever și Marilina Bocu avea datele inițiale pentru a deveni – a și devenit, de altfel – lapidariu, expoziție permanentă de arheologie, istorie medievală, modernă și contemporană, expoziție permanentă de etnografie și artă universală. Și nu în ultimul rând, o bogată Bibliotecă documentară cu valențe recuperatorii (atunci când toate tipăriturile bibliotecii lui Sever Bocu se vor fi întors în Perla Banatului – Lipova).
Periplul senzațional trăit de Sever Bocu în tumultoșii anii 1916/20 n-ar încăpea într-un articol. Ne mărginim la o evocare trăită de acesta între axele cardinale dintre Kiev-Paris și Marea Neagră-Marea Baltică.
N-a apucat bine să se retragă din București la Iași, în iarna anilor 1916/17, împreună cu administrația civilă și militară românească, fiind solicitat să sprijine organizarea și mai apoi trecerea în Moldova a voluntarilor români – foști prizonieri ai armatei țariste, îngăduiți de către guvernul republican rus al lui Kerenski lângă Kiev, la Darnița. În mai 1917, în urma mutării Comandamentului Voluntarilor Români la Kiev, în localul unei școli de fete, trimisul guvernului român, Sever Bocu, ziaristul cu o veche experiență gazetărească câștigată la Sibiu și Arad, întreprindea acolo o primă vizită de contact și informare.
Întâlnirea sa cu liderul ceh Thomas Garrigue Masaryk a condus la organizarea celor două milioane de prizonieri proveniți dintre soldații austro-ungari care se aflau pe teritoriul fostei împărății țariste. S-a urmărit a-i orienta în direcția construcției național-statale, ferindu-i, pe cât posibil, de influența ideilor bolșevic-leniniste, încurajate atât din fostul imperiu al dinastiei Romanovilor, cât și din afară (din partea Reichului german, interesat să submineze puterea militară rusă).
Sever Bocu, voluntar în armata română, având gradul de locotenent, și-a investit averea pe care a agonisit-o în răstimpul petrecut în România pentru a face ceea ce știa cel mai bine: să conducă gazeta intitulată, premonitoriu România Mare. Apărută la Kiev, în iulie 1917, a devenit, în scurtă vreme, o publicație ce avea o cuprindere cu totul remarcabilă, ajungând să circule din zona eurasiatică până în cea nord-americană.
Războiul de pe diversele fronturi nu se terminase, când Sever Bocu, împreună cu prietenul său, Octavian Goga, tatonau, în iulie 1918, drumurile și răscrucile pentru periplul printr-o Rusie aflată în război civil, având ca însoțitori pe arădeanul Guiu și pe bănățeanul Corneliu Bojincă. Au ajuns la Moscova, trecând prin „apocalips”, iar în septembrie 1918, au pornit spre Suedia, cu destinația finală Paris, via Londra.
În vechiul „oraș al luminilor”, Sever Bocu a făcut parte din conducerea Consiliului Unității Române, constituit sub conducerea lui Take Ionescu. În 7 ianuarie 1919 își făcea reapariția săptămânalul România Mare, care era subintitulat „foia voluntarilor și soldaților români din Franța”. Tot acolo, întâlnindu-l pe Emile de Martonne, unul dintre geografii oficiali ai Conferinței de Pace, Bocu a încercat să-l convingă despre justețea revendicărilor teritoriale românești din Câmpia Tisei și Banatul istoric, în sprijinul cărora a publicat și o serie de lucrări (azi, o raritate bibliofilă).
Plecat de pe meleagurile arădane, vrednicul și bravul fiu al Lipovei, călit peste un deceniu în redacția publicației Tribuna poporului/Tribuna, combativul organ de presă al Partidului Național Român din Transilvania, a sprijinit atât de pe câmpul de luptă, cât și din saloanele pariziene idealul generației sale: desăvârșirea statului național-unitar român.
Ioan Munteanu, biograful său, i-a conturat, cu iscusință, portretul politico-publicistic în cuprinsul lucrării intitulate Sever Bocu (1874-1951), apărută în anul 1999. În contextul aniversării Centenarului Conferinței de Pace de la Paris, la care fruntașul bănățean a avut, așa cum am văzut, o participare relevantă, biografia sa este reeditată, într-o ediție revizuită, de către Dan Roman. Lucrarea, realizată cu sprijinul financiar al Centrului Muncipal de Cultură Arad, va fi prezentată cu ocazia Sesiunii de Comunicări Științifice „Aradul – Capitala Politică a Marii Uniri”, care va avea loc în data de 29 noiembrie 2019, în Sala „Ferdinand” a Primăriei Muncipiului Arad.

Lasa un mesaj