Noi oportunităţi de finanţare prin Centrul de Dezvoltare ARAD ORIZONT 2020
Ian 24th, 2014 | Autor | Categorie: Actualitate, Cultural

În perioada 21 – 22 ianuarie 2014 a avut loc la Bratislava lansarea oficială a noului program al UE – ORIZONT 2020.

Lansarea programului s-a desfăşurat în prezenţa Comisarului European pentru Ştiinţă, Cercetare şi Inovare, dna Máire Geoghegan-Quinn. Au participat peste 250 de entităţi din 11 ţări ( Austria, Cipru, Cehia, Germania, Ungaria, Israel,Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, ) – centre de cercetare, universităţi, ministere, asociaţii, camere de comerţ şi reprezentanţi ai Comisiei Europene – EASME.

Întâlnirea s-a concretizat prin stabilirea unui parteneriat important pentru proiecte de finanţare şi programarea a peste 790 de întâlniri bilaterale între participanţi.

Aradul a fost reprezentat de Centrul de Dezvoltare Arad, printr-o delegaţie formată din dna Simona HĂPRIAN, dna.Oana BRÂNZAN şi dl. Nicolae GROŞAN.

CDA a avut intâlniri şi discuţii de parteneriare pe urmatoarele domenii: energii inteligente, oraşe inteligente, surse alternative, mangement educaţional, e-guvernare, evaluarea eficenţei sistemului educaţional, siguranţă alimentară, dezvoltare regională, suport pentru atragerea de investţii, parteneriat public privat.

Nicolae GROŞAN
PREŞEDINTE

Lasa un mesaj