“Localnicii au găsit victimele după mirosul fumului”
Ian 26th, 2014 | Autor | Categorie: Actualitate, Editorial, Nationale

ACCIDENT AVIATIC. Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, susţine că victimele accidentului aviatic din Apuseni au fost găsite “după miros” de către localnici, care au simţit fumul de la focul făcut de răniţi, adăugând că cei care au intervenit nu au avut date concrete în privinţa locului în care a căzut avionul.

ACCIDENT AVIATIC. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel (PDL), a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că supravieţuitorii acidentului aviatic din Apuseni au avut noroc că s-au implicat localnicii din Horea în căutări.

ACCIDENT AVIATIC. “Prin miros au fost găsiţi. Asta mi-au spus cei de la Horea implicaţi în căutări, că victimele au fost găsite de localnici după ce au simţit mirosul de fum de la focul pe care l-a făcut probabil doctorul Zamfir ca să se încălzească. Vizibilitatea era foarte dificilă în zonă şi cred că au avut noroc că s-au implicat localnicii în căutări”, a spus Dumitrel.

ACCIDENT AVIATIC. Şeful CJ Alba a adăugat că nu poate face aprecieri privind modul în care a decurs operaţiunea de căutare, deoarece nu este în măsură să facă acest lucru, însă a precizat că din informaţiile pe care le are echipele de căutare nu au primit datele concrete şi exacte privind locul în care a căzut avionul.

ACCIDENT AVIATIC. “Aprecierea privind această intervenţie nu pot să o fac eu, pentru că sunt alte instituţii ale statului care se ocupă şi analizează modul în care s-a acţionat. Din punctul meu de vedere s-a intervenit şi oamenii şi-au făcut treaba în condiţiile de vreme în care s-a lucrat şi pe baza datelor pe care le-au avut cei care au fost prezenţi acolo. Aşa cum am înţeles de la cei care au fost şi au acţionat în zonă nu au avut datele concrete privind locul în care a căzut avionul”, a afirmat Dumitrel.

ACCIDENT AVIATIC. Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, greşeala operaţiunii a fost că instituţiile statului nu sunt dotate cu aparatura necesară pentru astfel de cazuri. “Marea hibă a operaţiunii a fost faptul că instituţiile statului nu sunt dotate cu aparatura necesară pentru a identifica persoanele căutate în astfel de situaţii”, a declarat Dumitrel.

ACCIDENT AVIATIC. Întrebat dacă au vreo vină şi cei care au coordonat în teren operaţiunea de căutare a victimelor, Dumitrel a răspuns că nu îşi poate exprima un punct de vedere.

“Nu pot să spun eu lucrul acesta. Sunt alţii care anchetează şi verifică. Dar trebuie avut în vedere şi faptul că principala problemă au fost condiţiile meteo. Toţi cei care au venit în zonă, atât din Alba, cât şi din judeţele învecinate, au încercat cu datele pe care le aveau să intervină”, a afirmat Ion Dumitrel.

Preşedintele CJ Alba a adăugat că instituţia pe care o conduce a participat la această operaţiune prin serviciul Salvamont, care a plecat în zonă în momentul în care a fost alertat, respectiv în acelaşi timp cu echipele ISU Alba.

“Nu au existat datele clare privind locul în care trebuie să caute victimele accidentului aviatic şi toţi au desfăşurat acţiunile pe baza datelor eronate pe care le-au primit”, a conchis Dumitrel.

Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Potrivit raportului vicepremierului Gabriel Oprea privind modul în care reprezentanţii instituţiilor statului au intervenit după producerea accidentului aviatic, ROMATSA nu a manifestat un rol activ, nu a luat măsurile necesare pentru stabilirea zonei de căutare a aeronavei, nu a declanşat operaţiuni de căutare şi nu a cerut sprijinul Centrului de Operaţii Aeriene din MApN.

Directorul general al ROMATSA Aleodor Frâncu a demisionat miercuri, declarând că a făcut acest gest “pentru liniştea şi stabilitatea instituţiei”, dar că nu are nimic să-şi reproşeze.

Sursa: REALITATEA.NET

Lasa un mesaj