Deschidere an scolar Moise Nicoară
Sep 16th, 2013 | Autor | Categorie: Actualitate, Locale Arad, Scoala

Colegiul Național Moise Nicoară din Arad și-a primit în această dimineață elevii într-o atmosferă specială, odată cu finalizarea reabilitării edificiului care împlinește 140 de ani de existență.
Proiectul « Reabilitarea Colegiului Național Moise Nicoară » derulat de primăria Municipiului Arad cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013 este cea mai mare investiție din sistemul de învățământ românesc, având valoarea totată de 11,4 milioane de euro. Proiectul se distinge nu numai prin complexitate ci și prin noile condiții și dotări pe care școala pune la dispoziția elevilor pentru procesul educațional și dezvoltarea activităților extracurriculare.
La festivitatea de deschidere a anului școlar Primarul municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă a mulţumit fostului director, profesor Mircea Potocean, pentru implicarea în investiţia derulată în această unitate de învăţământ, dar şi constructorului care a executat lucrările. Primarul a mai afirmat că îl încearcă şi un sentiment de tristeţe când vede că „uneori, politica intră cu bocancii în învăţământ“, referindu-se la recenta destituire a directorului colegiului, dispusă de la nivelul Inspectoratului Școlar.

Pe lângă lucrările care au vizat consolidarea structurii și restaurarea clădirii monument istoric, proiectul de reabilitare a avut în vedere valorificarea unor spații foarte generoase neutilizate de decenii în subsoluri, reprezentând aproximativ 2400 de mp de suprafață utilă. Aici au fost create săli pentru activități sportive (box, tenis de masă, fitnes , biliard), pentru muzică, club foto, teatru, sală proiecţie filme, bloc alimentar iar în mansarda imobilului a fost amenajat un observator astronomic. De asemenea s-a realizat accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilităţi prin montarea unui lift exterior şi a 3 rampe.

Lasa un mesaj