Documente secrete din Arhivele Vaticanului, expuse la Roma

Iul 6th, 2011 | Autor | Categorie: Religie

O sută de documente din Arhivele Secrete ale Vaticanului, printre care se află şi o bulă papală care destituia un împărat în secolul al XIII-lea şi documente în care Pius al XII-lea vorbea despre Al Doilea Război Mondial, vor fi expuse în mod excepţional la Musei Capitolini din Roma.
Expoziţia “Lux in Arcana”, care va dura şapte luni, va fi vernisată în februarie 2012, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea acestor arhive de către papa Paul al V-lea în Palatul apostolic din Roma.
Pentru a sublinia caracterul excepţional al acestui proiect, numărul doi din ierarhia Sfântului Scaun, secretarul de stat Tarcisio Bertone, a ţinut să îl prezinte el însuşi, în cadrul unei conferinţe de presă.
“Bogăţia intrinsecă a expoziţiei este cu atât mai mare cu cât ea va avea loc în afara Vaticanului”, a declarat el, exprimând dorinţa Sfântului Scaun ca, prin expunerea unor documente din arhivele sale, să contribuie la “aprofundarea istoriei” de către marele public, pentru “cercetarea adevărului şi a binelui comun”.
Monsegnorul Sergio Pagano, prefectul Arhivelor Secrete ale Vaticanului, a precizat că acele documente datând din timpul pontificatului lui Pius al XII-lea (1939 – 1958), referitoare la Al Doilea Război Mondial, nu au caracterul unor revelaţii. Potrivit acestuia, vor fi “patru sau cinci documente”, mai ales fotografice, păstrate pentru a “cinsti memoria” victimelor războiului şi pentru a nu uita lagărele naziste.
Secretariatul statului Vatican şi-a dat acordul pentru această expoziţie, în ciuda faptului că arhivele pontificatului lui Pius al XII-lea sunt în continuare închise, pentru “încă trei sau patru ani”, a explicat Monsegnorul Pagano.
Mai multe documente care au schimbat istoria lumii vor traversa Tibrul pentru a ajunge la Musei Capitolini. Printre acestea se află “Dictatus papae” al papei Grigore al VII-lea din secolul al XI-lea, în care acest pontif a afirmat supremaţia papilor în faţa oricărei alte puteri, inclusiv a celei exercitate de împăraţi.
Sursa: www.mediafax.ro

Tags: , ,

Lasa un mesaj