Eclipsă totală de Lună, în noaptea de miercuri spre joi, vizibilă în România

Iun 15th, 2011 | Autor | Categorie: Senzational

Astronomii şi amatorii curioşi din anumite regiuni din Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală vor putea să observe, în noaptea de miercuri spre joi, o eclipsă totală de Lună, prima din anul 2011, care va avea cea mai lungă durată dintre toate eclipsele din ultimii 11 ani.
O eclipsă totală de Lună se produce de două ori pe an, atunci când Luna trece în conul de penumbră şi apoi în conul de umbră al Terrei. Soarele, Terra şi Luna sunt perfect aliniate, ceea ce corespunde fazei de Lună plină.
Trecând în conul de umbră al Terrei, Luna va căpăta o culoare arămie sau chiar roşiatică, caracteristică crepusculului terestru. Acest fenomen este cauzat de refracţia luminii provenind din atmosfera terestră care luminează suprafaţa lunară.
Potrivit site-ului Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, eclipsa va fi totală, adică Luna va intra complet în umbra planetei noastre, iar fenomenul va dura peste cinci ore.
Eclipsa începe la ora 20.24 (ora României, n.r.), când Luna se află sub orizont. Va răsări la ora 20.51, iar după numai 30 de minute (la ora 21.22) va începe să intre în umbra Pământului.
Strălucirea ei va scădea, în timp ce partea stângă a discului va începe să fie acoperită de umbră. Timp de o oră, umbra va acoperi discul Lunii, iar eclipsa totală (faza când Luna este acoperită complet de umbră) va începe la ora 22.22.
Maxima eclipsei se va produce la ora 23.12, când Luna ar trebui să aibă o culoare portocaliu-cărămizie, cu o parte mai deschisă. Nunţa de roşu a Lunii din timpul eclipsei totale indică gradul de poluare al atmosferei.
Totalitatea se încheie la ora 00.03 – partea stângă a discului selenar va începe să revină la luminozitatea normală. Luna va ieşi complet din umbră la ora 01.02, iar eclipsa se va termina la ora 02.01.
Potrivit declaraţiilor specialistului Fred Espenak de la NASA, durata acestei eclipse este cea mai lungă din iulie 2000.
“Integralitatea eclipsei va putea fi observată în jumătate din Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Australia Occidentală. În Europa, eclipsa totală va fi vizibilă pe întregul continent, cu excepţia nordului Scoţiei şi al Scandinaviei”, a precizat Espenak.
Eclipsa totală va mai putea fi observată din Asia, din estul Australiei şi în Noua Zeelandă, dar şi în estul Braziliei, Uruguay şi Argentina. Evenimentul nu va putea fi admirat din America de Nord.
Următoarea eclipsă totală de Lună se va produce pe 10 decembrie.
Sursa: www.mediafax.ro

Tags: ,

Lasa un mesaj