Avionul transparent, mijlocul de transport al viitorului. Cum va arăta

Iun 15th, 2011 | Autor | Categorie: Stiinta

Compania aeriană Airbus a făcut publice planurile de realizare a avionului viitorului, care va fi complet transparent şi va oferi călătorilor o panoramă a cerului în timpul zborului. Conceptul dezvăluit de Airbus va deveni mijlocul de transport obişnuit în anul 2050 şi îi va înspăimânta pe cei care au deja teamă de zbor.
În aeronava viitorului nu va mai exista diferenţierea în clasa I, business şi economic, ci vor exista zone de relaxare, de lucru şi un bar echipat complet, pentru socializare, scrie dailymail.co.uk.
Pasagerii vor putea să vadă totul pe părţile laterale şi în faţa avionului, iar pereţii aeronavei se vor schimba în funcţie de lumină.
Avionul va dispune de sisteme de joc holografice şi de mijloace de distracţie ce vor funcţiona pe baza căldurii corporale a călătorilor. Majoritatea tehnologiei necesară pentru aeronavă există deja, însă Airbus nu a comunicat cum va construi partea transparentă a avionului.
Cabina concept va fi o structură bionică ce va mima eficienţa unui os de pasăre, au declarat reprezentanţii Airbus. Va furniza putere atunci când va fi necesară, va dispune de o membrană inteligentă ce va controla temperatura aerului şi va deveni transparentă pentru a le putea oferi pasagerilor vederi panoramice ale cerului.
Călătorii viitorului vor putea juca golf la bordul avionului sau vor putea participa la conferinţe interactive şi se vor putea relaxa cu ajutorul luminii de relaxare, aromaterapiei şi aerului vitaminizat şi îmbogăţit cu antioxidanţi.
Airbus vrea ca avionul viitorului să satisfacă dorinţele călătorilor, de la cele simple la cele de lux, dar să le permită că continue viaţa la fel ca pe sol. Anul trecut compania a dezvăluit un avion concept dotat cu tehnologii pentru a reduce consumul de combustibil, emisiile, deşeurile şi zgomotul.
“Cercetările noastre arată că în anul 2050 pasagerii se vor aştepta la o călătorie unică, gândindu-se şi la mediu în acelaşi timp”, a declarat vicepeşedintele inginerilor Airbus, Charles Champion.
Sursa: www.mediafax.ro

Tags: , ,

Lasa un mesaj