Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a declarat, joi, că nu vede de ce medicii de familie nu ar semna contractul-cadru începând cu 1 iunie.
„Ei au obţinut ce şi-au dorit, li s-au rezolvat problemele privind bugetul orientativ şi sancţiunile, dar în ceea ce priveşte plata per capita şi per serviciu 50% şi 50% pentru că aşa a cerut Fondul Monetar Internaţional”, a subliniat Lucian Duţă.
În replică, dr. Sandra Alexiu de la Societatea Generală a Medicilor de Familie a declarat pentru AGERPRES că s-a făcut un pas important într-adevăr, dar o decizie va fi luată pe 28 mai la Craiova, când se va întâlni Federaţia.
„Au fost deschise nişte uşi, dar nu s-a rezolvat nici pe departe marea parte a problemelor pe care noi le-am cerut. Au scos din contract lucrurile atacate în instanţă. Contractul este mai prost decât cel de acum. Se face plata la asigurat şi nu la înscris. În România, potrivit Constituţiei, toată lumea are dreptul la serviciile de sănătate indiferent dacă plăteşte sau nu. Cei care nu plătesc trebuie urmăriţi de serviciile abilitate. Este un pas mare, dar decizia se va lua la Craiova”, a spus dr.Sandra Alexiu.
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin HG nr. 1389/2010.
Un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează în aceste zile pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract-cadru, acestea urmând a fi finalizate până la 1 iunie, după cum a anunţat MS.
Modificările, propuse miercuri de Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Executiv, vizează în principal medicina primară, dar şi relaţia contractuală dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate.
Sursa: AGERPRES
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
Man kills wife, 3 kids in murder-suicide mass shooting; 4th child survives unharmed: Police – ABC News | 24 apr. 2024
-
Megan Thee Stallion, Roc Nation sued by personal cameraman, who makes a provocative allegation – Yahoo Entertainment | 24 apr. 2024
-
Tesla Accelerates Rollout of More-Affordable EVs as Profit Drops Sharply – The Wall Street Journal | 24 apr. 2024
-
Pennsylvania primary election results 2024 live updates | The Washington Post – The Washington Post | 24 apr. 2024
-
NBA playoffs scores, live updates, highlights: Timberwolves vs. Suns and Bucks vs. Pacers in Game 2 – CBS s | 24 apr. 2024
-
Israel’s war on Gaza live: UNRWA in ‘unprecedented crisis’, says chief | Israel War on Gaza News – Al Jazeera English | 24 apr. 2024