Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin HG nr. 1389/2010.
Un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează în aceste zile pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract-cadru, acestea urmând a fi finalizate până la 1 iunie, după cum a anunţat MS.
Modificările, propuse miercuri de Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Executiv, vizează în principal medicina primară, dar şi relaţia contractuală dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate.
Conform actului normativ, numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale nu se mai ajustează în funcţie de gradul profesional.
De asemenea, au fost reformulate reglementările privind sancţiunile aplicate la nivelul asistenţei medicale primare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale.
Astfel, dacă până în prezent la prima abatere de la contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate sancţiunea consta în diminuarea punctului per capita cu 10%, la a doua abatere – cu 20% iar la cea de-a treia – cu 30%, în noua formă, actul normativ prevede ca pentru prima abatere constatată sancţiunea să fie avertisment scris, după care la următoarea abatere se scade valoarea punctului cu 10% iar la a treia abatere se reziliază contractul pe care cabinetul îl încheie cu casa de asigurări de sănătate.
A fost abrogat articolul care prevedea că în situaţia în care medicii de familie nu încheie contract cu casele de asigurări de sănătate medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară.
În ceea ce priveşte farmaciile, s-a introdus prevederea conform căreia un farmacist îşi poate desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Sursa: AGERPRES
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 ian. 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 nov. 2008
-
March Madness: Follow Selection Sunday live as conference tournaments wrap up – Yahoo s | 17 mart. 2024
-
Iceland violent volcanic flare-up triggers state of emergency – BBC.com | 17 mart. 2024
-
Ukraine launches far-ranging drone attacks on the final day of Russia’s presidential vote – The Associated Press | 17 mart. 2024
-
PS5 Pro could blow away Xbox on GTA 6 performance – Tom’s Guide | 17 mart. 2024
-
Haiti healthcare system on verge of collapse as gang warfare rages on – The Guardian | 17 mart. 2024
-
Netanyahu tells CNN Schumer’s call for Israel election was ‘totally inappropriate’ – CNN | 17 mart. 2024