Castraveţii, roşiile şi salatele consumate crude ar fi la originea răspândirii rapide a unei bacterii periculoase despre care se crede că a provocat deja moartea a patru persoane, a informat miercuri Ministerul german al Agriculturii, citat de AFP.
‘Primele rezultate ale analizelor Institutului Robert Koch ne fac să credem că consumul de roşii, castraveţi şi salate crude ar fi la originea recentelor cazuri de infecţie cu bacteria ‘Escherichia coli’ enterohemoragică (ECEH), a anunţat ministrul Ilse Aigner într-un comunicat.
Dna Aigner, care este însărcinată şi cu protecţia consumatorilor, a caracterizat miercuri dimineaţă drept ‘cu adevărat îngrijorătoare’ propagarea rapidă a acestei bacterii care cauzează hemoragii ale sistemului digestiv, respectiv grave tulburări denumite sindromul hemolitic-uremic (SUH).
Acesta se caracterizează prin insuficienţă renală, anemie hemolitică microangiopatică, trombocitopenie, defecte de coagulare şi semne neurologice variabile.
Autorităţile sanitare au anunţat moartea a patru persoane infectate cu această bacterie, în nordul şi nord-estul ţării, chiar dacă nu a fost stabilită oficial o legătură între decese şi ECEH.
Departamentul federal de luptă împotriva maladiilor (RKI) a înregistrat 140 de cazuri de SUH în Germania, mai mult decât dublu numărului din 2010, de 65 de cazuri. Două astfel de cazuri s-au dovedit a fi mortale.
Ceea ce a alertat autorităţile sanitare este însă în primul rând scurta perioadă de timp, de numai 15 zile, în care au apărut aceste cazuri.
Spălarea legumelor nu este suficientă, susţine RKI, care recomandă fierberea alimentelor timp de 10 minute la cel puţin 70 de grade pentru a reduce riscurile de contaminare.
Sursa: AGERPRES
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 Jan 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 Nov 2008
-
BAFTA 2021: „Nomadland”, cel mai bun film. Frances McDormand, cea mai bună actriță în rol principal. Anthony Hopkins, cel mai bun actor în rol principal | 12 Apr 2021
-
Gheorghiță: Din toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani | 12 Apr 2021
-
Coborârea cu caiacul pe Bega, o variantă pentru petrecerea timpului liber în natură | 12 Apr 2021
-
Clădirile de patrimoniu din București, mai aproape de restaurare. Primăria Capitalei vrea să reabiliteze câte 20 pe an | 12 Apr 2021
-
Proteste față de restricții în Austria și Viena | 12 Apr 2021
-
Premieră în lumea medicală. Transplant de țesut pulmonar cu donatori vii, pentru pacient COVID | 12 Apr 2021