Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, mama ei este cercetată penal pentru fals de identitate. Prin toate acestea trece o tânără din Vâlcea, din cauza unei greşeli funcţionăreşti.

Mădălina Stoica din Făureşti, judeţul Vâlcea, are 20 de ani, certificat de naştere, buletin şi paşaport valabile. Când a vrut să obţină şi cazierul a aflat cu stupoare că figurează ca decedată încă de acum 16 ani.

„Am fost să îmi scot cazierul și mi s-a spus ce cazier vrei fetiţo că tu eşti moartă?, i-am scos buletinul, i l-am arătat, uite domnule sunt în viaţă şi mi-a spus că n-are cum să fie, că la noi figurezi moartă„, a declarat Mădălina.

Potrivit actelor, Mădălina Stoica a murit la 4 ani din cauza unei pneumonii. Certificatul de deces a fost eliberat de un centru de plasamanent din Cernavodă şi are datele de identificare ale Mădălinei, care s-a născut la Mangalia.

Familia Stoica s-a mutat de la Mangalia la Făureşti-Vâlcea în 1996. Culmea este că, în aceeaşi perioadă în care a fost emis certificatul de deces, mama încasa ajutorul social pentru cei 4 copii şi avea dosar şi pentru Mădălina la primărie.

Poliţia Vâlcea a început să facă cercetări, mai ales că fata are carte de identitate şi paşaport valabile. Ancheta însă s-a împotmolit.

„Certificatul de deces a fost eliberat de un centru de plasament din Cernavodă. Dar centrul a fost desfiinţat, arhiva a dispărut”, a declarat Loredana Sandu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

Funcţionarul care a completat certificatul de deces nu-şi mai aminteşte de caz. Pentru a-şi redobândi „viaţa”, Melania trebuie să demonstreze că are 20 de ani, să facă testul ADN şi să ceară în instanţă anularea certificatului de deces.