Interviu cu regizorul Radu Dinulescu

Ian 13th, 2009 | Autor | Categorie: Interviuri

Interviu cu regizorul Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete Arad.

Radu Dinulescu a absolvit Universitatea Naţională de Arta Teatrală şi Cinematografică . „I.L.Caragiale” la secţia regie teatru, film şi televiziune. De-a lungul carierei sale a activat ca regizor la diverse teatre dramatice din ţară şi din Franţa şi Israel.

Din 1985 colaborează cu Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, unde montează spectacole precum „Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, „Speranţa nu moare în zori” de Romulus Guga, „Matca” de Marin Sorescu, „Valsul de la miezul nopţii” de Viorel Cacoveanu, „Leonce şi Lena” de Georg Buchner, „Puricele în ureche” de Georges Feydeau, „Vicleniile lui Scapin” de Moliere.Radu Dinulescu a semnat regia spectacolului „Hymnus”, după piesa lui Gyorg Schwaida, spectacol răsplătit cu premiul „Coup de Coeur du club de la presse” la Festivalul de Teatru de la Avignon, ediţia din 2007 şi prezentat de curând la Festivalul de Teatru Acţiune desfăşurat la Grenoble, Franţa

– Sunteţi fiul unui cunoscut regizor român, Dumitru Dinulescu. V-a influenţat acest lucru în alegerea carierei?

– Categoric! La un an mergeam în patru labe pe scena Teatrului din Brăila, la cinci ani jucam alături de Catrinel Dumitrescu (tot de cinci ani, pe vremea aceea) pe aceeaşi scenă, la 12 ani jucam pe scena teatrului din Galaţi şi în filmul „Explozia” de Mircea Drăgan… Ce altceva s-ar fi putut întâmpla cu mine? Când intri în lumea asta nu mai poţi ieşi atât de uşor din ea. Mama mea, inginer de profesie şi divorţată după şase ani de căsătorie, a încercat, cât a putut, să mă ţină departe de aceasta lume, dar eu am fost mereu condus de sloganul: „Video megliora, proboque, deteriora sequor!” Nu ştiu dacă a fost calea cea bună, ci mai degrabă cea ludică!

– V-aţi născut la Brăila şi aţi absolvit la Bucureşti. Care este epopeea sosirii dumneavoastră în Arad?

– Vinovat este domnul Ovidiu Cornea, actualmente secretar literar al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, la acea vreme directorul instituţiei, şi nemaipomenita frumuseţe a clădirii teatrului din Arad şi a atmosferei degajate de oraş. Mai era la mijloc şi prietenia cu o balerină de la Opera din Timişoara care împlinea fotografia idilică a tinereţii mele, în anii 80! Restul nu mai conta. Important este că nu am regretat niciodată ce am făcut! În viaţă am avut propuneri imense pe care le-am ratat, am avut momente când am decis împotriva cursului firesc al evoluţiei carierei mele! Sunt berbec şi zodia mea transforma orice înfrângere în victorie! Amânări sau nerezolvări ale unor situaţii m-au dus în faţa unor oferte surprinzătoare. Dacă destinul este dirijat atunci, inevitabil, Dumnezeu a vrut ca eu să vin la Arad!

– De-a lungul carierei aţi activat atât în domeniul regiei de teatru dramatic, cât şi în acela al regiei de teatru de marionete şi al creaţiei de păpuşi, aţi fost actor. Este vreuna dintre aceste activităţi cel mai aproape de sufletul dumneavoastră?

– E greu de spus! Mă bucur să le alternez! E ca şi cum ai avea o soţie şi mai multe amante! Sau, de ce nu, mai multe soţii! Şi, mai ales, că ele te ţin şi te întreţin pe tine… Oricum, nu fac decât ce-mi place şi… ceea ce este mai important, după un divorţ nu rămâi niciodată singur! Şi nu sunt numai aceste activităţi; conduc şi un teatru, deci sunt manager, scriu scenarii care se şi filmează, dau cursuri de construcţie de personaje gigant, fac şi fotografie… Ca să spun cinstit cel mai mult m-ar atrage să mă retrag şi să scriu! De curând am început să am succes cu această activitate şi consider că ea mă apropie cel mai mult de personajul pe care aş dori să-l întruchipez.

– Aţi trăit şi activat în mai multe oraşe ale României, dar şi în Franţa şi Israel. Vă consideraţi un aventurier?

– Deja în clipa când alegi să fii artist ai pătruns cu stângul în submarinul Căpitanului Nemo! E o lume în care nu există legi scrise, unde nu acţionează o singură gravitaţie, unde valoarea are altă valoare unde timpul şi materia sunt într-o relaţie mai relativă decât relativitatea însăşi! Este o mare aventură construită din mici aventuri! Fiecare act artistic începe ca o mare necunoscută, ca o confruntare cu propria persoană, cu lumea din jur!

– Este viaţa boemă o condiţie sine qua non pentru un artist complet?

– Din păcate boemia nu mai există de mult. Nici aici şi cu atât mai puţin în Occident! Arta, sportul, performanţa în general, au devenit în ultimii 15 – 20 de ani o marfă, o sursă de câştig atât pentru artişti cât mai ales pentru o pătură întreagă de paraziţi, de căpuşe, din jurul acestora: agenţi, impresari, producători, distribuitori. A început cu filmul şi televiziunea, apoi cu muzica, cu sportul şi de curând a pătruns şi în dans, operă şi teatru! „Totul de vânzare” a devenit sloganul sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI! Şocul l-am avut în Franţa anilor 90 şi l-am văzut, agresiv inundând spaţiul românesc al anilor din urma! Uneori mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt foarte, foarte mulţi bani în cultură, pentru că ne-am trezi cu un Copos sau un Becali pe capul nostru! Sau alţii care stau la pândă!

– Vă mulţumesc pentru interviu!

Lasa un mesaj