NEW YORK / 08:34, 21.10.2008 Misiunea diplomatică a Rusiei la ONU a afirmat luni că a respins o cerere de contribuţie financiară la campania prezidenţială a candidatului republican John McCain. Misiunea rusă a indicat într-un comunicat că a primit “o scrisoare de la senatorul John McCain în care se cerea o contribuţie financiară la campania sa prezidenţială”. “În această privinţă, dorim să reiterăm că nici oficialii ruşi, nici misiunea permanentă a Federaţiei Ruse la ONU, nici Guvernul rus nu finanţează activităţi politice în ţări străine“, precizează comunicatul. Întrebat prin telefon, purtătorul de cuvânt al misiunii ruse, Ruslan Bahtin, a precizat că scrisoarea, datată 29 septembrie, a ajuns la misiune prin curier obişnuit, la 16 octombrie. Această scrisoare de patru pagini, obţinută de AFP, este semnată de John McCain şi este adresată ambasadorului la ONU, Vitali Ciurkin. Ea conţine un rezumat al principalelor poziţii ale candidatului republican şi este însoţită de un formular de susţinere care trebuie completat cu data şi semnătura, apoi trimis alături de o contribuţie la sediul general al campaniei McCain-Palin. Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al campaniei lui McCain, Brian Rogers, a declarat că nu este la curent cu trimiterea unei asemenea scrisori şi a sugerat că ar putea fi vorba despre o eroare. “Nu am nici o idee despre ce vorbesc (ruşii). În mod aprioric, se poate ca această scrisoare să fi fost trimisă la adresa greşită”, a adăugat el.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 Jan 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 Nov 2008
-
Prefectura Ilfov: Berceni, Dobroeşti şi Otopeni ies din carantină joi seara | 23 Apr 2021
-
Ședință CMBSU, sâmbătă, pentru prelungirea măsurilor sanitare. În vinerea dinaintea Floriilor, magazinele sunt deschise în Capitală până la ora 20,00 | 23 Apr 2021
-
Vladimir Putin: Rusia este gata să-l primească pe preşedintele ucrainean pentru convorbiri la Moscova | 23 Apr 2021
-
Comisia Europeană a cerut României modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență | 23 Apr 2021
-
Spațiile comerciale din stațiile de metrou, reamenajate cu ajutorul studenților de la Arhitectură | 23 Apr 2021
-
Primul unicorn românesc face istorie pe Wall Street. Daniel Dines este cel mai bogat român | 23 Apr 2021