TÂRGU JIU / 16:57, 29.10.2008 Candidatura lui Nicolae Mischie pe colegiul 6, la Camera Deputaţilor, în municipiul Târgu Jiu, a rămas, miercuri, definitivă printr-o sentinţă irevocabilă a Curţii de Apel Craiova. Instanţa de judecată a respins recursul înaintat de Biroul Electoral Judeţean Gorj, recurs formulat după ce, luni, o instanţă a Tribunalului Gorj i-a admis solicitarea lui Mischie de a-i fi înregistrată candidatura pe listele Partidului Socialist Român. BEJ Gorj a respins iniţial candidatura lui Mischie pe motiv că dosarul acestuia era incomplet, unele date de stare civilă nu erau scrise corect sau lipseau. În plus, magistraţii au invocat şi faptul că liderul PSR Gorj, Ion Iacobescu, a folosit documente expirate din partea partidului pentru a înregistra candidatura lui Mischie, împotriva acestuia fiind depusă o plângere la Parchet. Preşedintele BEJ Gorj, judecătorul Dumitru Păsărin, a declarat, miercuri, că nu poate să comenteze o decizie a unei instanţe de judecată şi că, în consecinţă, candidatura lui Nicolae Mischie va fi validată şi înscrisă în registrul cu candidaţi. Nicolae Mischie nu a putut fi contactat pentru a comenta decizia instanţei, cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei acesta precizând că are încredere că i se va da dreptate şi la Curtea de Apel Craivoa, aşa cum se întâmplase la Tribunalul Gorj. “S-a dus dracului justiţia din România dacă Curtea de Apel dă dreptatea Biroului Electoral Judeţean. Atunci nu ne mai putem aştepta la nimic bun în ţara asta. Numai nişte oameni care nu posedă toate facultăţile mintale pot să recurgă la asemenea gesturi de-a scoate un partid din competiţie. Aici nu e vorba de Nicolae Mischie, ci de Partidul Socialist Român, un partid care nu poate fi scos din competiţie după bunul plac al unor judecători ce răspund la comenzi sau care au primit ceva pentru a decide în acest fel. Această întâmpinare depusă la Curtea de Apel îi jigneşte pe colegii lor de la Tribunal, cei care au decis cum au decis. Cei care au judecat dosarul au tras concluzia clară, aceea că dosarul meu era unul complet. Eu nu am trimis dosarul la Patriarhie ca să-mi depun candidatura, ci la Tribunal”, a menţionat Mischie înainte de pronunţarea sentinţei.
Noutati
-
Cata prostie incape intr-un papuc? | 11 Jan 2009
-
Aproximativ 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pe 30 noiembrie | 28 Nov 2008
-
Ritualul botezului nu se schimbă. ÎPS Teodosie: Doar dacă merg în spital, acolo fac excepție. ÎPS Calinic îndeamnă preoţii la prudenţă | 26 Feb 2021
-
Preşedintele Ucrainei va organiza un summit, încercând să obţină sprijin internaţional pentru recuperarea Crimeei | 26 Feb 2021
-
Ministrul Sănătății: Decizia introducerii unui paşaport de vaccinare va fi luată la nivel european | 26 Feb 2021
-
Canada: Clase din gheață pentru elevi | 26 Feb 2021
-
Vaccinul anti covid Pfizer-BioNTech reduce transmiterea virală după o singură doză, arată un studiu britanic | 26 Feb 2021
-
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România 19.125 de persoane și au fost raportate 115 reacții comune și minore | 26 Feb 2021